UE

UE vrea sa interzică vânzarea de vehicule pe combustie din 2035

UE

Oficialii Uniunii Europene au elaborat un plan de reducere a emisiilor de carbon. O măsură foarte importantă din acest plan prevede interzicerea vânzării de vehicule cu mototare pe combustie începând din 2035 în toate țările Uniunii. Măsura a fost deja adoptată prin vot de către Parlamentul European și Consiliul Europei. Rămâne de văzut câtă valoare au aceste voturi în ochii oficialilor din țările Uniunii Europene, care acum sunt nevoiți să vină cu planuri concrete care să arate că intenționează să respecte această măsură.

Deja există voci care se opun acestei decizii (deocamdată pur teoretice). Cele mai puternice par a fi cele ale oficialilor BMW Group și Stellantis. Aceștia afirmă că o astfel de măsură va face rău în primul rând pieței de vehicule electrice, fără însă a detalia această teorie.

Destul de important de precizat că măsura nu face referire doar la piața de autoturisme, ci și la cea de transport de pasageri și de transport de marfă. Aceasta din urmă cred că reprezintă o provocare și mai mare.

Statisticile curente arată că un procent de 27% din totalul emisiilor de dioxid de carbon provine de la industria de transporturi. Din acesta, nu mai puțin de 70% este generat de transporturile rutiere.

Este clar că o astfel de măsură este necesară. Mai rămâne deschisă doar discuția legată de felul în care poate ea fi implementată. Este obligativitatea mai indicată decât stimularea?

via ArenaEV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *