Audi A6 Avant e-tron

Audi A6 Avant e-tron prezentat oficial

Audi A6 Avant e-tron

Deocamdată Audi A6 Avant e-tron este doar în stadiul de concept și prezentarea sa oficială a fost însoțită doar de fotografii generate pe calculator. Așa că ar putea să apară diferențe între mașina pe care o vedem în poze și vehiculul real. Ar fi totuși păcat, pentru că formele acestui viitor vehicul electric sunt de-a dreptul spectaculoase.

Avem un vehicul break, un station-wagon sau un estate, cu dimensiuni generoase. Are aproape cinci metri în lungime. Va fi construit pe platforma PPE (Premium Platform Electric) dezvoltată de Audi în colaborare cu Porsche, pentru SUV-uri sau CUV-uri, dar care, așa cum vedem, se pretează și la mașinile ceva mai joase.

Dincolo de aspectul fizic, Audi A6 Avant e-tron rămâne spectaculos și când începem să vorbmim despre parametrii tehnici. Un pachet de acumulatori de 100 kWh este gândit să ofere o autonomie de 700 kilometri (WLTP). Încărcarea poate fi făcută până la 270 kW DC. Asta înseamnă că în doar 10 minute s-ar putea obține până la 300 kilometri de autonomie. Presupunând că se găsește un astfel de încărcător ultra-rapid.

Mașina are două motoare electrice care totalizează 475 cai putere. Poate accelera de la 0 la 100 km/h în mai puțin de patru secunde.

Producătorul german promite că Audi A6 Avant e-tron va intra în producție în cursul anului viitor. De-abia atunci vom vedea câte de mult a păstrat această mașină electrică din elementele spectaculoase pe care le propune în prezent.

via ArenaEV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *