autobuze electrice Brasov

FOTO: flota electrica de transport public din Brasov se mareste

autobuze electrice Brasov

În ciuda contextului economic actual, anumite proiecte merg înainte. Și asta este foarte bine. Am scris cu ceva timp în urmă despre cele două contracte derulate de Primăria Brașov prin care se electrifică o parte importantă din parcul auto al regiei locale de transport public. Unul dintre contracte presupune achiziția a 32 de autobuze electrice de 12 metri, a 9 stații de încărcare rapidă și a 32 statii de încărcare lentă de la compania SOR Libchavy.

Cel de-al doilea prevede achiziția unor troleibuze electrice articulate (26 de bucăți) de la Solaris Bus and Coach, care vor fi livrate până în luna iulie a acestui an. Și dacă despre achiziția de autobuze electrice s-au mai aflat vești între timp, iată că acum avem câteva fotografii care demonstrează că și achiziția de troleibuze merge conform planului.

Am surprins momentul în care intra în Brasov un astfel de troleibuz. Pe el este scris mare numele orașului, așa că nu mai este nicio urmă de îndoială. Au și baterii care le conferă o autonomie suficientă pentru a se deplasa și fără a fi conectate la firele de curent pe distanțe mici.

Abia aștept să le văd în trafic!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *