Skoda Enyaq

FOTO: cum arata in realitate Skoda Enyaq

Skoda Enyaq

Am văzut cu ceva vreme în urmă că Skoda pregătește primul său vehicul exclusiv electric, care va purta numele de Enyaq. La acel moment ne-am bazat pe fotografiile cu un concept car (Skonda Vision iV) pe care compania cehă îl arătase cu un an în urmă la un eveniment de profil. Dar era de așteptat ca forma finită a vehiculului comercial să nu fie chiar așa de spectaculoasă. Ei bine, acum avem fotografii real-life cu Skoda Enyaq, surprinse pe străzile din Mlada Boleslav, acolo unde se află sediul central al companiei.

Skoda Enyaq

Se pare că vehiculul este supus unor teste de trafic real (prababil că și pentru partea de autonomie), astfel că este nevoie ca el să părăsească pistele din interiorul fabricii.

Cei care au surprins fotografiile au avut timp să fotografieze inclusiv interiorul mașinii, lucru ușor suspect, dar binevenit pentru fani.

Skoda Enyaq

La exterior vedem o construcție care seamănă destul de mult cu modelul Kodiaq, un SUV destul de masiv. Sper să nu fie o confuzie și să ne uităm de fapt la noul Kodiaq.

Oricum, informațiile converg spre o prezentare oficială a lui Skoda Enyaq în a doua jumătate a acestui an, cu începerea vânzărilor în 2021.

Până atunci să ne delectăm cu fotografiile publicate de motor1.com.

Skoda Enyaq
Skoda Enyaq
Skoda Enyaq
Skoda Enyaq
Skoda Enyaq

via Motor1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *