În sfârșit vedem un concept de vehicul electric de la un nume mare din industria auto, care pare să fie capabil să se lupte cu modelele Tesla, care au deja un avantaj imens pe piața vehiculelor electrice. Însă de la concept la produs de serie mai este un pas mare și producătorul bavarez a admis că versiunea de serie a lui BMW Concept i4 (care probabil că se va numi simplu BMW i4) va putea fi diferită de ceea ce vedem acum, mai ales la partea de interior.
BMW Concept i4 este gândit să impresioneze încă de la prima vedere, atât la exterior, cât mai ales la interior, acolo unde etalează un display imens, orizontal, care ocupă mai bine de jumătate din planșa de bord. Însă tocmai pentru că este un concept car și nu există garanția că toate detaliile de design și elementele de interior se vor regăsi și la versiunea de serie, prefer să las imaginile să vorbească în loc să intru în detalii.
Mă opresc însă asupra caracteristicilor tehnice ale lui BMW Concept i4, așa cum au fost ele etalate de oficialii companiei, în cadrul prezentării oficiale.
Un pachet de acumulatori de 80 kW poate asigura o autonomie de până la 600 kilometri (WLTP), care va merge, în realitate, undeva la 500 de kilometri. Motorul electric va fi capabil de o putere de 530 CP. Viteza maximă atinsă va fi de 200 km/h, iar accelerația de la 0 la 100 km/h se va face în 4 secunde.
În materie de încărcare a acumulatorilor, aceștia vor suporta încărcare rapidă de până la 150 kW, ceea ce ar însemna o încărcare de 80% din capacitatea acumulatorului în doar 35 de minute. Sau, o autonomie de 100 kilometri obținută în doar 6 minute.
Nu sună deloc rău acești parametri tehnici. Însă, ceea ce sună puțin cam aiurea este planificarea în timp pentru BMW Concept i4. O unitate de serie va fi produsă în fabrica BMW din Munchen în 2021. Nici vorbă despre disponibilitatea pentru publicul larg, ceea ce mă face să mă tem că până când va fi accesibil doritorilor, performanțele lui BMW i4 nu vor mai fi așa de impresionante prin comparație cu ceea ce vor oferi la acel moment și alți producători.