Tesla

Tesla renunță la volanul manșă obligatoriu pe Plaid-uri

Tesla

Până de curând versiunile Plaid de Model S și Model X veneau echipate în mod obligatoriu cu controversatul volan de tip manșă (Yoke). O decizie pe care mulți utilizatori au contestat-o și au dorit-o schimbată. Și pe care Elon Musk s-a încăpățânat să o apere (pe Twitter, cum face el de obicei) cu cerbicie.

Ei bine, s-ar putea spune că presiunea publică și rațiunea au învins. Modelele Plaid pot fi acum configurate și cu un volan convențional. Deocamdată posibilitatea este vizibilă doar pe site-ul din China, dar probabil că este o chestiune de zile până când schimbarea se va propaga în toată rețeaua Tesla Motors.

De precizat că nu există diferențe de preț între cele două tipuri de volan. Ba mai mult, proprietarii de modele Plaid care vor să treacă la un model convențional de volan au acum această posibilitate în rețeaua de service-uri Tesla. Se face contra cost, pentru 700 dolari.

Volanul de tip manșă a fost destul de puternic contestat din cauza dificultății manevrării sale în virajele strânse.

via ArenaEV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *