Mercedes EQS SUV

Mercedes EQS SUV prezentat oficial, autonomie de 660 km

Mercedes EQS SUV

Producătorul german tocmai a prezentat modelul Mercedes EQS SUV. Un vehicul mare, din categoria SUV (așa cum o atestă și numele), care îmbină spațiul generos cu performanțele apropiate de zona sport. Un vehicul cu șapte locuri, care parcă duce mai departe moștenirea Clasei R, pe care muți pasionați de mașini au regretat-o.

La capitolul dimensiuni, dincolo de cele șapte locuri din interior, mai trebuie amintită lungimea totală de 5,13 metri sau lățimea de 1,95 metri. Aproape de dimensiunile modelului GLS.

Și, pentru a rămâne în zona dimensiunilor impresionante, nu putem să nu menționăm ecranul cu diagonală de 142 centimetri care formează bordul lui Mercedes EQS SUV. Un singur display, așa cum se poate vedea și în imaginile publicate de producătorul german.

Acoperișul are două zone mari de sticlă, iar pasagerii din spate au la dispoziție ecrane suplimentare pentru conținut multimedia.

Vor exista trei versiuni de Mercedes EQS SUV. Prima dintre acestea, 450+, cu tracțiune doar pe roțile din spate, vine echipată cu un motor de 355 CP și are un acumulator de 107,8 kWh. De fapt acumulatorul este același la toate cele trei versiuni. Aceasta este cea pentru care producătorul german vorbește de o autonomie WLTP de 660 kilometri.

Versiunea de top, denumită 580 4MATIC, are două motoare cu o putere totală de 536 CP și tracțiune integrală.

Oficialii Mercedes-Benz vorbesc despre intenția de a concura cu Tesla la zona de software, tradus în funcționalități cât mai eficiente pentru șoferi. Însă în același timp evită cu măiestrie detaliile despre accelerația de la 0 la 100 km/h, acolo unde Tesla pare foarte greu de bătut.

Nici despre prețuri nu s-a discutat, dar este de așteptat ca ele să nu fie mici. Zvonurile vorbesc despre un preț de pornire de aproximativ 110.000 euro.

via ArenaEV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *