Producătorul auto german a oferit o dovadă clară a performanțelor lui Mercedes-Benz Vision EQXX. Mai exact a autonomiei de peste 1000 de kilometri cu care s-au lăudat până acum în materialele de PR. Mașina a efectuat o călătorie desfășurată în condiții de trafic reale, în care a reușit să spargă această barieră. Călătorie care a fost atent documentată, tocmai pentru a nu fi contestată.
Mai exact, mașina a pornit din Sindelfingen, Germania, dimineața la ora 7.00 și a ajuns în aceeași zi, la ora 19.00 în Franța, la Cassis. A parcurs 1008 kilometri în 12 ore (din care 30 de minute au fost staționare). Conform calculelor realizate de oficialii germani, viteza medie a fost de 87,4 km/h, cu un maxim de 140 km/h. Consumul mediu a fost de 8,7 kWh per 100 km.
Partea cea mai frumoasă este că, în momentul în care a ajuns la destinație, Mercedes-Benz Vision EQXX mai avea o 15% din acumulator, care ar fi conferit încă 140 de kilometri de autonomie.
Autonomia impresionantă a fost posibilă datorită unui cumul de factori, însă cel mai important a fost acumulatorul de 100 kWh. Vă las cu filmul care documentează aceste performanțe, cuvintele sunt de prisos.
via ArenaEV