Pe parcursul lunii august, în Europa au fost înmatriculate aproape 160.000 de vehicule electrice (cu tot cu plug-in-uri). Cu 2% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Din acest număr, aproximativ 99.000 au fost vehicule integral electrice, în timp ce restul de aproximativ 61.000 dintre ele au fost plug-in-uri.
Prima categorie a înregistrat o creștere de 12 procente în comparație cu luna august a anului trecut, în timp de hibridele (plug-in) au înregistrat o scădere cu 10%. Din totalul de vehicule vândute în Europa în luna august, 13% au fost vehicule integral electrice și 8% au fost hibride plug-in. Ceea ce înseamnă că procentul de electrice din total a ajuns la 21%.
Trend-ul prin care vehiculele plug-in hibride pierd în fața celor integral electrice este vizibil și în cifrele valabile pentru tot anul 2022 (cu luna august inclusă). S-au vândut un total de 1.4 milioane de electrice, din care 870.000 au fost integral electrice și 580.000 au fost hibride.
Care au fost cele mai populare modele în Europa, vedeți în fotografia de mai jos. Apare și Dacia Spring acolo. Mai multe detalii despre studiul realizat, în link-ul sursă.
via ArenaEV