Nissan LEAF 2022

Nissan LEAF 2022 vine in Europa fara schimbari majore

Nissan LEAF 2022

Bine, dacă citim comunicatul de presă al companiei, aflăm că Nissan LEAF 2022 vine cu schimbări ce-i împrospătează exteriorul. Numai că aceste schimbări se rezumă la nunațe noi de vopsea, logo-urile companiei pe grila din față, pe jenți și în partea din spate și pe noi modele de jenți din aliaj în două nuanțe.

În rest avem același vehicul electric care s-a bucurat la un moment dat de o popularitate imensă în rândul pasionaților de vehicule electrice. Dar pe care compania japoneză pare că l-a abandonat și nu dorește să îl mai dezvolte cu adevărat. Lucru cel puțin ciudat, având în vedere că este singurul vehicul integral electric din portofoliul companiei.

Chiar și așa, Nissan LEAF 2022 vine luna viitoare în Europa și în Marea Britanie. Nu mai reprezintă o opțiune preferată pentru cei care doresc o mașină electrică. Este normal pentru un vehicul apărut în 2010, care nu a primit prea multe update-uri majore de atunci.

În plus, un alt motiv pentru care fanii motorizărilor electrice încep să îl evite este reprezentat de interfața de încărcare CHAdeMO. Dincolo de problemele ei, aceasta este tot mai greu de găsit, așa că este nevoie de tot felul de improvizații.

Nissan LEAF 2022 va fi înlocuit anul viitor de modelul electric Aryia. Probabil că acela va fi sfârșitul vieții sale comerciale. De aici și aparentul dezinteres al companiei pentru acest model odată emblematic pentru piața de mașini electrice.

via Electrek  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *