Suedezii de la Polestar au făcut un obicei din a testa în fiecare an vehiculele lor electrice în condiții de iarnă vitregă, de obicei în luna decembrie, în interiorul cercului arctic. Există acolo un circuit de testare pe care îl dețin și pe care îl folosesc de câte ori este nevoie. De această dată a fost rândul unui Polestar 2 Long Range Dual Motor.
Acest model a primit suplimentar si denumirea de Arctic Circle pentru că i-au fost aduse anumite îmbunătățiri, cum ar fi utilarea cu pneuri ceva mai mari, ridicarea gărzii la sol sau un boost de performanță pentru motor, până la 469 cai putere. Chestii frumoase, care arată bine, așa cum se poate vedea în materialul video de mai jos.
Însă toate aceste teste efectuate cu modelul Polestar 2 nu răspund eternelor întrebări legate de comportamentul unui vehicul electric pe timp de iarnă. Scade autonomia? Sunt influențate performanțele motorului? Pot apărea probleme de funcționare? Nu este foarte clar nici acum. Și în nici un caz aceste întrebări nu primesc răspuns de la aceste teste. Spectaculoase, de ce să nu recunoaștem. Însă care punctează doar la nivel de marketing.
Ca o scurtă paranteză, Polestar este o companie suedeză pornită ca un joint venture între Volvo și chinezii de la Geely. Dacă avem în vedere că aceștia îi dețin și pe Volvo, pare o afacere integral chinezească. Contează mai puțin, important este că masinile par destul de spectaculoase.
via Electrek