Xiaomi Himo Z16 este o bicicletă electrică pentru mediul urban, cu caracteristici tehnice care nu pot lăsa rece niciun pasionat. A fost finanțată prin platforma proprie de crowdfunding a celor de la Xiaomi, care se numește Youpin. A reușit să adune fondurile necesare la momentul respectiv, astfel că a fost prezentată oficial și va intra în producție. Așa cum spuneam, etalează niște caracteristici excelente, mai ales privite prin perspectiva prețului de vânzare de aproximativ 350 dolari. Preț valabil, în mod evident, pentru piața din China.
Forma bicicletei este una pentru traficul urban, cu roți de 16 inchi. Cadrul este pliabil, la fel și ghidonul și pedalele, astfel că Xiaomi Himo Z16 poate căpăta dimensiuni de stocare și transport foarte reduse. La fel, greutatea bicicletei este de 22,5 kilograme. Tot legat de cadrul acesteia, vine cu o suspensie de tip swingarm pentru partea din spate. Lucru foarte rar întâlnit la acest tip de bicicletă.
Legat de parametri tehnici, impresionează autonomia declarată de până la 80 de kilometri cu asistență din pedale sau 55 de kilometri pur electrici. Acumulatorul de 360 Wh poate fi demontat în încărcat separat. Viteza maximă este limitată la 25 km/h. Printre caracteristicile care mi-au plăcut se numără ecranul LCD HD integrat, cu certificare IPX7, care oferă mai multe informații, luminile LED față și spate integrate în cadru, dar și funcționalitatea de frânare regenerativă, pe care o întâlnim mai ales la motociclete și autovehicule electrice.
Bicicleta poate trasporta un utilizator de până la 100 kilograme.
Xiaomi Himo Z16 va fi disponibilă în mod oficial doar în China. De fapt, deja este. Iar doritorii de pe alte piețe au modalitățile lor de a se descurca.
via Electrek