Contextul global actual, generat de pandemia de coronavirus, a dat peste cap fluxurile de producție ale multor companii mari. Impunerea unor măsuri drastice pentru limitarea extinderii epidemiei au afectat și producătorii auto, care au fost nevoiți să închidă anumite unități de producție. Ford s-a numărat printre aceștia și are și în prezent, anumite fabrici încă nefuncționale.
Lucru care va conduce, cel mai probabil, la o amânare a termenelor de livrare pentru Ford Mustang Mach-E, unul dintre cele mai așteptate vehicule electrice ale acestui an. Deși nu a fost încă emis un comunicat oficial din partea companiei, anumiți cumpărători din piețele fruntașe în achiziția de vehicule electrice, spre exemplu Norvegia, au fost deja informați că mașinile lor vor fi livrate cu întârziere.
Deocamdată informarea vorbește despre o întârziere de o lună (în cazul Norvegiei). Însă lucrurile sunt departe de a fi revenit la ritmul de dinaintea acestei pandemii, așa că intervalul de timp cu care livrările vor di întârziate s-ar putea să mai crească.
E păcat, pentru că Ford Mustang Mach-E este un vehicul electric care a stârnit foarte mult interes. Promite, în versiunea de top, o autonomie de până la 480 kilometri și o accelerație de la 0 la 100 km/h în trei secunde. Iar prețul lui de pornire este de aproximativ 43.000 dolari. Preț valabil în Statele Unite.
Să vedem cum vor evolua lucrurile și cât de repede va reuși acest vehicul electric să cucerească și mai mulți fani în momentul în care va ajunge pe străzi.
via Electrek