Cele două afirmații din titlu merg mână în mână, pentru că dincolo de celebritatea la nivel național (Tesla a fost declarat Best Selling Brand în Norvegia pentru anul 2019), vânzările companiei contribuie în mare măsură la creșterea ponderii vehiculelor electrice în totalul vehiculelor vândute în Norvegia. Peste 48 de procente din mașinile noi vândute în această țară luna trecută au fost vehicule electrice. Și, așa cum era de așteptat, Tesla domină topul producătorilor.
Nu este o surpriză, Norvegia a fost mereu vârful de lance în ceea ce privește adopția motorizărilor electrice. Însă procentul de 48% reprezintă o adevărată performanță.
Tesla Motors a vândut numai în luna iunie 3760 vehicule în Norvegia. Dintre acestea, 2999 au fost Tesla Model 3, ceea ce ne arată și cât de mult poate schimba concepția publicului și rata de adopție a motorizarilor electrice un vehicul cu raport preț/performanțe foarte atractiv.
În acest context, ținta autorităților norvegiene ca în 2025 toate vehiculele noi care se vând să fie electrice nu mai pare chiar atât de departe.
via Electrek