Producătorul de tradiție din industria auto BMW Group și-a publicat cifrele de vânzări pentru luna iulie a anului 2018. S-a văzut că evoluția ascendentă s-a păstrat, atât la numărul total de unități, cât și în ceea ce privește segmentul de vehicule electrice și hibride, care ne interesează în mod deosebit.
Vânzările la nivel mondial de automobile BMW Group au continuat să crească, trendul menţinându-se şi în luna iulie. În total, 181.051 (+0,2%) automobile BMW, MINI şi Rolls-Royce au fost vândute pe parcursul lunii, astfel că totalul acestui an a ajuns la 1.423.565 de unităţi (+1,6%).
În primele şapte luni ale anului, livrările de automobile BMW Group electrificate au totalizat 71.310 maşini la nivel mondial, o creştere de 40,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Vânzările lunii iulie pentru modelele BMW i, BMW iPerformance şi MINI Electric au totalizat 10.649 unităţi (+30,9%), ceea ce confirmă poziţia pe care o are BMW Group: principalul furnizor global de mobilitate electrificată premium. Îmbunătăţirea disponibilităţii BMW Seria 5 plug-in hybrid, model produs local, în China a contribuit la creşterea de peste şase ori a vânzărilor de automobile electrificate pe cea mai mare piaţă a BMW Group, totalul livrărilor în 2018 fiind de 8.078 maşini. Numeroase alte pieţe majore au înregistrat creşteri semnificative ale vânzărilor de automobile electrificate în acest an, inclusiv SUA (13.874 / +39,5%) şi Marea Britanie (9.923 / +34,3%).